Înmormântare

Un cuvânt ar trebui să spun acum
Căci suntem la sfârșit de drum.
Tu pleci, pleci undeva departe,
O lume nevazută ne desparte.

Stau în genunchi la căpătâiul tău
Întrebându-mă dacă mai ști numele meu.
Oare mai ști cine sunt sau ai uitat,
Vrăjit de-acel tărâm îndepărtat?

Orele trec, dar pentru mine s-au oprit
La fel ca și chipul tău palid, înlemnit
Ce pare mai speriat ca niciodată,
Fiindcă urmează cea din urmă judecată.

Poate mă-nșel și tare mult aș vrea
Să deschizi ochii, să-ți văd privirea
Grăitoare, să știu ce simți, dacă te doare,
Să-mi spui cum e-acea lume-nșelătoare.

Curând nici chipul nu ți-l voi mai vedea,
În întunericul profund vei dispărea,
Iar eu voi rămâne lângă crucea de marmură albă
Plângând, amintindu-mi de clipele de-altă dată.